Cleme automate

Clesti automati pentru macara

CLEȘTI AUTOMAȚI PENTRU MACARA

Privind cu atenţie piaţa echipamentelor de ridicat, putem observa, ca şi în alte domenii de altfel, un grad de automatizare şi robotizare tot mai mare al acestor echipamente. Diferitele sisteme de automatizare tind să înlocuiască tot mai mult efortul uman, să diminueze şansa producerii unor accidente.

Un singur tip de operaţiune însă, aceea de prindere şi legare a sarcinii (indiferent că este vorba de şufe, chingi, cabluri, lanţuri sau cleme) rezistă la automatizare şi pare a fi o operaţiune care va fi făcută pe vecie de către operatorul uman.

Nimic mai fals. Produsele Elebia vin să demostreze tocmai contrariul. Adică că este posibil ca legarea sarcinii şi agăţarea în cârligul macaralei să se facă tot automatizat, de la distanţă.

Noile cleme automate orizontale de la Elebia sunt ideale pentru ridicarea şi mutarea tablelor de oţel, a grinzilor sau ţevilor într-o manieră sigură, reducând riscurile de accidente, mărind securitatea şi productivitatea în operaţiile de ridicare/manipulare.

Aceste cleme au fost proiectate pentru ridicarea şi transportul orizontal al plăcilor metalice, grinzilor şi ţevilor într-un mod rapid şi sigur.

Indicator cu LED de mare intensitate care indică în permanenţă starea clemei.

Verde: Deblocat / Eliberare sarcină
Roşu: Intermediar: Nu ridicaţi !
Albastru: Blocat / Se ridică sarcina
Alb: Baterie descărcată

Capacitate de ridicare nominală: 5000 kg

Blocare/deblocare

Odată ce cleştele automat s-a poziţionat la sarcina de manevrat, începe procesul automat. Operatorul macaralei se asigură cu ajutorul telecomenzii eMAX că clemele de ridicare sunt toate în aceeaşi poziţie înainte de fiecare ridicare.

Informaţia este transmisă în timp real la operator, iar în cazul în care există diferenţe între stările clemelor, acest lucru se va afişa pe telecomandă imediat.

Imediat ce toate clemele sunt pregătite, poate începe operaţiunea de ridicare.

Mai mult decât eficient

Având o baterie de mare capacitate, o simplă încărcare de 3 ore permite mai mult de 5.000 de cicluri sau peste 250 ore de funcţionare în modul stand-by.

Afişajul stării încărcării cu 14 segmente pe bază de E-ink împreună cu noua tehnologie de baterii reîncărcabile Li-Ion garantează o autonomie optimă şi consum redus al bateriei.

Proiectare de siguranţă

Nu este posibilă eliberarea sarcinii în timp ce aceasta este ţinută de clema automată.

La fel ca şi în cazul cârligelor automate Elebia, eliberarea automată a clemei de ridicare este proiectată ţinând seama de principiul securităţii. Astfel, nu este posibilă scăparea accidentală a sarcinii suspendate.

Telecomandă radio

Deschide şi închide clema, respectiv oferă înformaţii în timp real despre masa sarcinii, nivelul de încărcare a bateriei şi alţi parametrii ai operaţiunilor de ridicare şi transport a sarcinilor.

Similar cu cârligele automate Elebia şi cârligele speciale pentru furnale, clemele automate vin întotdeauna împerecheate cu o telecomandă radio.

Domenii de utilizare

Soluţie ideală pentru ridicarea şi transferul plăcilor metalice, a grinzilor sau ţevilor într-o manieră sigură, prin minimizarea riscurilor, creşterea securităţii şi productivităţii muncii în toate operaţiunile de ridicare..

Modificare şi înlocuire facilă

Piese de uzură uşor de înlocuit, posibilitate de înlocuire a fălcii de prindere în cazul în care clema se utilizează pentru a ridica ţevi sau grinzi metalice sau plăci de oţel.

Ergonomic şi uşor de folosit

Clemele automate C5 includ o rolă pentru lanţuri sau chingi şi un mâner care poate fi utilizat şi ca un al doilea punct de agăţare/ridicare.